Povestea Șezătorilor, readusă la viață pentru șelimbăreni
Tradiția șezătorilor din postul Crăciunului va fi reluată în cele 4 localități ale Comunei Șelimbăr din inițiativa Primăriei și a Asociației „e-Xplorator”, care a înscris proiectul în Agenda Culturală a Comunei Șelimbăr. Șezătoarea este un obicei de socializare și muncă specific perioadei de iarnă din lumea satului, când, diminuându-se muncile agricole în aer liber, oamenii se adunau pe la casa câte unui gospodar sau într-o clădire obștească pentru a se îndeletnici împreună cu lucrul manual (tors, țesut, împletit ș.a.), timp în care povestitul, cântatul și voia bună dădeau spor mâinilor truditoare. De aceea, șezătorile au reprezentat și un izvor de creație culturală rurală.
În acest an, șezătorile se vor ține, prin rotație, în fiecare dintre cele 4 localități ale comunei Șelimbăr, în incinta Căminului Cultural, de la ora 17. Luni 10 decembrie va fi șezătoare în Șelimbăr, marți 11 decembrie la Mohu, miercuri 12 decembrie la Bungard și joi 13 decembrie, la Veștem. Șezătoarea se adresează mai ales tinerilor, care nu au apucat să cunoască acest obicei și sunt invitați să îl descopere, dar și vârstnicilor, care au trăit în tinerețe vremea șezătorilor și își vor aduce aminte de ele cu drag.
„Șelimbărenii vor fi întâmpinați la ora 17 la intrarea Căminului Cultural cu plăcinte cu brânză, cozonac cu nucă, ceai cald – produse „de casă”. După ce își vor ocupa locurile în sală, vor putea asista la un spectacol compus din 3 părți: recital de poezie specifică perioadei Crăciunului; scenetă realizată de studenții Departamentului de Artă Teatrală al U.L.B.Sibiu; concert de colinde al unor interpreți de muzică populară din Mărginimea Sibiului (Simion Deac, Eugen Mihăilă, Adrian Străulea).
Punerea în scenă a decorului (elemente textile, ceramice și din lemn) s-a realizat cu ajutor din partea C.N.M. ASTRA Sibiu. Invitatul-surpriză al serii va fi chiar Moș Crăciun, care va oferi daruri și dulciuri copiilor din localitate”, a declarat pentru „Ora de Șelimbăr” Ioana Curta, președinta Asociației Culturale „e-Xplorator” și inițiatoarea seriei de evenimente.
Proiectul „Șezătoare de Crăciun” este cofinanțat de Primăria și Consiliul Local Șelimbăr, prin intermediul Agendei Culturale.
Vrei să știi mereu ce se întâmplă în comunitate? Te ținem la curent cu tot ce e nou și important! Cu un simplu LIKE ești conectat la tot ce contează în Şelimbăr.