Vâlcenii primiți cu brațele deschide la Șelimbăr – „Sunt bineveniți!”

Dacă la Sibiu vâlcenii se spune că nu sunt bine primiți și că sunt considerați ”invadatori”, în comuna Șelimbăr situația acestora este cu totul alta. 

Administrația locală le este recunoscătoare. Mare parte dintre cei care au cumpărat locuințe noi aici sunt din județele din sudul Sibiului. ”Dacă e să fac o glumă, pot spune că dimineața, singurele mașini de Sibiu sunt a mea și a soției. În rest, sunt mașini de Vâlcea, Dolj, Olt. Așa, la o primă analiză cred că undeva la 1.000 de familii din aceste județe s-au mutat la Șelimbăr”, spune primarul Marius Grecu.

Asta înseamnă, spune edilul, investiții în locuințe, taxe și impozite plătite aici. ”Și datorită lor Șelimbărul s-a dezvoltat. Au cumpărat apartamente aici, au un serviciu, plătesc dări. Măcar din acest motiv la Șelimbăr sunt bine primiți. Apoi, de ce să ne urâm între noi, în loc să fim uniți? Și ei sunt tot români, nu sunt alte nații care vin la noi, așa că ar trebui să fim mai îngăduitori. La Șelimbăr sunt primiți foarte bine”, explică primarul Marius Grecu.

Și ca să fie în ton cu Centenarul, Marius Grecu dă credit oltenilor: ”Dacă nu era olteanul Mihai Viteazu care a plecat din Șelimbăr către Alba Iulia, nu mai aveam ce sărbători acum. Așa că iată încă un motiv pentru care să fim uniți să să nu ne mai învrăjbim pe motive puerile”, este de părere primarul Șelimbărului.

Primește știrile in timp real

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.