FOTO VIDEO Femeie găsită înecată într-un lac din județul Sibiu

O femeie de 46 de ani din colun a fost căutată două zile după ce nu s-a mai întrs acasă. A fost găsită decedată în lacul cunoscut ca Balta lui Gilu.
Femeia a fost dată dispărută de către soțul ei încă de luni seara. Bărbatul spune că femeia a plecat de acasă încă de duminică seara și nu s-a mai întors.
Luni, în jurul orei 14,30, pe suprafața apei unui lac cunoscut în zonă drept Balta lui Gilu, în extravilanul localității Colun, o persoană a anunțat polițiștii că a observat o lanternă despre care s-a presupus că ar fi fost folosită de către femeie în seara dispariției.
Întrucât exista suspiciunea că femeia s-ar fi deplasat în zonă și ar fi căzut în apă, polițiștii au solicitat sprijinul forțelor specializate din cadrul ISU Sibiu, care au intervenit ieri cu echipaje specializate cu barcă pentru căutarea femeii în apă. Acțiunea s-a desfășurat începând cu ora 15,00 și a fost sistată în jurul orei 18,00, din cauza condițiilor de vizibilitate redusă.
În cursul acestei dimineți, începând cu ora 09,00, căutările au fost reluate de către echipajele din cadrul ISU Sibiu și ISU Hunedoara (două echipaje cu barcă și patru scafandri).
În jurul orei 10,00, femeia a fost găsită în apă, decedată.
În cauză, polițiștii fac cercetări în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor în care a survenit decesul femeii.