Achiziție importantă pentru bolnavi, la Spitalul Județean Sibiu

Pacienți Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu vor beneficia de condiții mai bune de tratament, Spitalul a achiziționat 64 de console de alimentare cu oxigen la capul bolnavului, în urma unei investiții de 160.000 lei, din fonduri proprii.

Consolele au fost repartizate în cadrul secțiilor unde este nevoie de astfel de echipamente.
Așadar, 24 de rampe speciale cu o valoare de 60.000 lei au fost aduse în cadrul Secției Anestezie Terapie Intensivă, unde au fost înlocuite toate rampele anterioare care aveau o vechime între 13 și 15 ani. Această dotare completează modernizarea din octombrie 2017, când secția a fost dotată cu 19 paturi electrice performante, cu o valoare de 159.663,86 lei.

“În momentul de față, atât rampele de oxigen cât și toate paturile din cadrul celor două rotonde ale secției, corespund cerințelor actuale de îngrijire a pacientului critic, facilitând activitatea personalului medical și îngrijirea pacienților. Avem condiții moderne și mulțumim directorului administrativ dl. Robert Fotache pentru implicarea în modernizarea echipamentelor secției”, a declarat Dr. Mihai Sava, medicul șef al Secției Clinice ATI.

De asemenea, au fost aduse 12 rampe de oxigen pentru Compartimentul Terapie Intensivă Cardiologie, 11 rampe de oxigen pentru Secția Clinică Ortopedie, 10 rampe de oxigen pentru Secția Chirurgie I și 7 rampe de oxigen în cadrul Secției Clinice Urologie unde nu au existat înainte astfel de echipamente.

„Aceste rampe de oxigen erau deosebit de necesare pentru a crește calitatea serviciilor medicale și a condițiilor de tratament dar și de igienă din cadrul secțiilor menționate și ne bucurăm că am reușit să le asigurăm atât pacienților cât și medicilor condiții mai bune”, a precizat directorul administrativ al spitalului, Robert Fotache.

Primește știrile in timp real

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.