Browsing tag

ipj sibiu

Tânăr tâlhărit la ieșirea dintr-un club. I s-a furat telefonul

Un medieșean a fost reținut de polițiști după ce a furat un telefon mobil, la ieșirea dintr-un club din Mediaș. Păgubitul a anunțat imediat polițiștii, care l-au prins pe hoț. „În urma cercetărilor efectuate, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Mediaș au reușit identificarea presupusului autor al faptei și recuperarea telefonului în cauză, acesta fiind returnat […]

Patru ani închisoare pentru un sibian care condus beat o mașină

Polițiștii au pus în aplicare un mandat emis de Judecătoria Sibiu pe numele unui sibian în vârstă de 32 de ani, care a condus beat o mașină. Bărbatul a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului. Se pare că acesta primise opt […]

Inconștiență pe șosele – Mai mulți șoferi prinși beți la volan

Mai mulți șoferi au fost depistați băuți la volan și s-au ales cu dosare penale. În total, opt persoane au fost conduse la unități medicale unde le-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei în sânge. La data de 1 februarie a.c., în jurul orei 01,30, pe Șoseaua Sibiului, la intrarea în municipiul Sibiu, […]

Tânărul care a furat bani de la dentiști e în arest

Sibianul reținut de polițiști după ce a fost prins în flagrant în timp ce fura bani de la dentiștii unui cabinet de pe strada Ștefan cel Mare a fost arestat pentru 30 de zile „Față de bărbatul reținut după ce a fost surprins în timp ce ar fi sustras bani din incinta unei societăți comerciale […]

Bărbat depistat de polițiști beat la volan la Sibiu

Polițiștii rutieriști din Sibiu au oprit pentru control o mașină condusă pe strada Nicolae Iorga din municipiu, de către un localnic în vârstă de 55 de ani. S-a întâmplat miercuri, în jurul orei 14.30. În urma testării alcoolscopice a conducătorului auto a rezultat o concentrație de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat. Sibianului i […]

IPJ Sibiu angajează ospătar și îngrijitor

Se fac angajări la Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu. Se caută două persoane, pentru posturile de ospătar și instalator. În vederea participării la concurs/examen, pentru postul de ospătar, candidaţii trebuie să îndeplinească cumulativ, următoarele condiţii specifice: a) să fie absolvenţi de şcoală profesională cu examen de calificare ospătar sau studii liceale cu diplomă de bacalaureat, […]

Un tânăr a furat banii dentiștilor dintr-un cabinet stomatologic, la Sibiu

Un bărbat a sesizat polițiștii sibieni cu privire la faptul că a imobilizat un tânăr surprins în timp ce fura bani din incinta unui cabinet stomatologic de pe strada Ștefan cel Mare, din municipiu. S-a întâmplat marți, în jurul orei 13.00. Polițiștii care au intervenit rapid la fața locului au identificat persoana în cauză, stabilind […]