În noaptea de duminică spre luni, in jurul orei 01.00, politistii rutieri au intervenit la un autoaccident produs pe DN 1, la km. 298+700, in zona localitatii Vestem.
Din primele cercetari efectuate a rezultat ca, in timp ce conducea un autoturism spre Vestem, un barbat in varsta de 50 de ani, din jud. Brasov, a pierdut controlul directiei de deplasare si s-a rasturnat.
„Conducatorul auto, singur in autoturism, a fost transportat la spital constient.
Testarea alcoolscopica a soferului a indicat o valoare de 0,73 mg/l alcool pur in aerul expirat.
In cauza, se efectueaza cercetari in cadrul unui dosar penal care vizeaza savarsirea infractiunilor de vatamare corporala din culpa, respectiv conducere sub influenta alcoolului.” a declarat Elena Walter, purtător de cuvânt al Poliției Sibiu.
ISU Sibiu a intervenit de urgență azi-noapte în jurul orei 01:00 pe DN 1, în zona localității Veștem, la un autoaccident.
„La fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și două echipaje SMURD dintre care unul cu medic.
Barbatul în vârstă de 50 de ani a suferit multiple traumatisme și a fost transportat la UPU Sibiu, conștient.” a declarat Raluca Marcu, purtător de cuvânt al ISU.