Guvernul a aprobat – tichetele de masă pentru vaccinare anti-COVID se vor ridica de la centrele unde v-aţi imunizat

Guvernul a aprobat luni OUG privind acordarea unor tichete de masă de 100 de lei pentru persoanele care se vaccinează cu schema completă. Tichetele de masă vor fi date beneficiarilor după finalizarea procedurilor de achiziție, a precizat ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă.

Ministrul Sănătății Ioana Mihăilă a anunțat că ordonanța adoptată luni de Guvern modifică și completează Legea 55 din 2020, precum și alte acte normative.

„(…) persoanele care se vaccinează cu schemă completă vor beneficia de o alocație individuală de hrană de 100 de lei, sub formă de tichete de masă. De la momentul la care Ordonanța de Urgență este publicată în Monitorul Oficial, persoanele care se vaccinează cu schema completă vor putea beneficia de aceste bonuri de masă. Ele vor putea să ridice aceste bonuri de masă în momentul în care ele vor fi disponibile de la centrul de vaccinare la care s-au vaccinat, atunci când ele vor fi disponibile. Încercăm să grăbim cât mai mult procedurile legale, dar și cele de achiziții, pentru a le face disponibile cât mai repede”, a spus Ioana Mihăilă.

Măsura este valabilă pentru toate persoanele care se vaccinează din acel moment, însă nu și pentru cei care s-au vaccinat până acum.

Ministrul a mai precizat că s-a propus, prin ordonanță, ca o măsură suplimentară de recompensare a tuturor persoanelor care au fost vaccinate împotriva Covid organizarea loteriei de vaccinare, loterie care constă în acordarea de premii în bani persoanelor vaccinate cu schemă completă. La această loterie vor putea participa, începând cu luna octombrie, atât cei care se vaccinează după ce OUG intră în vigoare, cât și cei care s-au vaccinat pană acum.

De asemenea, prin ordonanță s-a prelungit termenul de valabilitate al certificatelor de testare Covid pentru testele antigen la 48 de ore, menținând la 72 de ore valabilitatea certificatelor pentru testele PCR.

Totodată, prin ordonanță s-a creat cadrul legal necesar pentru ca măștile achiziționate în 2020, destinate categoriilor defavorizate și care nu au fost ridicate, să poată fi distribuite către școli.

covidguvernul romanieiloterieminitrul sanatatiiordonanta de urgentavaccinare
Comments (0)
Add Comment