Accident la ieșirea din Șelimbăr – O mașină a fost lovită de o platformă

Traficul rutier a fost îngreunat joi dimineața pe DN 1, în zona sensului giratoriu din Parcul Industrial Șelimbăr, în urma unui eveniment rutier soldat doar cu pagube materiale în care au fost implicate un autoturism și o platformă de 7,5 tone.

Evenimentul rutier s-a produs pe sensul Sibiu – Vâlcea, pe fondul neasigurării de către șoferul platformei la schimbarea benzii de mers, lovind astfel autoturismul care circula pe banda 1, pe același sens. Mașina a fost proiectată într-un stâlp care a căzut pe carosabil, ocupând banda 2 de deplasare a ambelor sensuri de mers.

Pentru aproximativ 50 de minute traficul s-a desfășurat pe un o singură bandă de mers, pe fiecare sens.

Șoferul platformei este un sibian de 58 de ani, iar al autoturismului este un cetățean străin, de 62 de ani.

accident dn1 selimbaraccident iesire selimbaraccident masina platforma
Comments (0)
Add Comment