Explozie a pieței imobiliare la Șelimbăr – Cu cât au crescut prețurile

Piaţa imobiliară din zona Transilvaniei se află în fruntea clasamentelor naționale  dedicate sectorului imobiliar.

În anul 2019, piața imobiliară din Transilvania a înregistrat creşteri de până la 95% în ceea ce priveşte locuinţele livrate, anul acesta, trendul se menţine ascendent. Cu toate că şi preţurile de tranzacţionare sunt în creştere faţă de anul precedent şi că timp de două luni a fost instituită stare de urgenţă, numărul de tranzacţii imobiliare este într-o uşoară creştere faţă de anul precedent.

Numărul locuințelor vândute la Șelimbăr este mai mare decât în Sibiu

Cluj-Napoca se menține în vârful topului de pe piața imobiliară din România, fiind depășit de zona Bucureşti-Ilfov.  A doua cea mai dezvoltată piaţă imobiliară din Transilvania este la Sibiu. Aici însă trebuie remarcat faptul că, în fiecare an, numărul de locuinţe livrate în oraş a fost depăşit constant de cele predate în suburbii. Astfel, în Şelimbăr şi Cisnădie sunt construite anul peste 1.000 de locuinţe noi. Media preţurilor la cele mai noi apartamente din Sibiu şi localităţile învecinate este de aproximativ 1.000 euro/mp.

„Numărul de locuințe livrate în Cisnădie și Șelimbăr depășește numărul apartamentelor vândute în Sibiu. Acest lucru se datorează în principal faptului că, în Sibiu este extrem de dificil să obții documentațiile necesare, este foarte greu să obții avizele și autorizațiile din partea Primăriei Sibiu.”, spune Adrian Vasiu, de la RE/MAX Grup de Lux.

Prețurile pentru metrul pătrat au crescut semnificativ față de anul trecut

La începutul pandemiei, în luna martie, a fost înregistrată o creștere a tranzacțiilor la nivel național cu 1,8%, iar de la ridicarea stării de urgență, aceasta a scăzut cu 1,7%, conform unor statistici realizate de www.imobiliare.ro. La momentul actual, la categoria rezidențial nou, prețul unui metru pătrat util pentru un apartament în Șelimbăr (str. Doamna Stanca), se situează în jurul valorii de 1100 euro, cu aproximativ 200 de euro mai mult decât anul trecut. În ceea ce ține prețurile pentru locuințele de tip rezidențial vechi, oferta este mai variată, iar prețurile sunt constante.

 

apartamente de vanzareimobiliare sibiupiata imobiliaraselimbar
Comments (0)
Add Comment