De când s-au deschis urnele și până la ora 14.00, 3.205 de persoane au ieșit la vot. În procente, asta înseamnă 40,23% din totalul alegătorilor din Șelimbăr.
7.966 de șelimbăreni sunt înscriși pe listele permanente. Dintre aceștia 2.514 au votat la secțiile la care au fost arondați, iar 689 au votat pe liste suplimentare. Urna mobilă a ajuns la doi șelimbăreni.
Astfel, numărul total de votanți la ora 14.00 este de 3.205 , ceea ce înseamnă o prezență la urne de 40,23%.
Potrivit datelor oficiale oferite de Biroul Electoral Central, prezența la vot la ora 14.00 a fost de 26,85%, în cadrul celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, comparativ cu primul tur, când la aceeași oră, prezența a fost de 25%.