Șelimbărenii pot acum să își facă în comună cărți de identitate

Până acum șelimbărenii erau nevoiți să meargă la Sibiu pentru întocmirea actelor de identitate. De la 1 iulie însă, nu vor mai bate drumul pentru asta, pentru că se va deschide Serviciul de Evidență a Populației din cadrul Primăriei Șelimbăr.

Decizia a fost luată din 2018 de către consilierii locali, iar acum proiectul este pus în aplicare. Serviciul Public Comunitar Local de Evidenta a Persoanelor al comunei Șelimbăr (SPCEP Șelimbăr), după titulatura completă, va avea sediul pe strada Mihai Viteazu numărul 234, în spatele centrului medical. Va deservi atât cetățenii comunei Șelimbăr, dar cei ai satelor aparținătoare- Bungard, Mohu și Veștem.

Serviciul va fi deservit de trei funcționari publici, iar programul a fost conceput în așa fel încât toată lumea să poată ajunge aici când are nevoie.

Astfel, luni, marți și joi de la ora 8:30 la 12:30 se vor prelua documentele, iar de la 14 la 15:30 se vor elibera actele.

Miercuri se vor prelua documente de la 8:30 la 12:30, dar și de la 16 la 18. Între orele 14-18 se vor elibera acte.

Vineri preluările se vor face de la 8:30 la 11:30 și eliberările de la 12 la 13:30.

Pentru situații deosebite coordonatorul serviciului va primi cetățenii în audiență în fiecare zi de marți între orele 9- 11.

Pentru a merge pregătiți la ghișeu cu toate actele necesare, de la 1 iulie, pe site-ul Primăriei Șelimbăr va fi activă secțiunea SPCLEP- unde se vor găsi informațiile necesare și formularele ce trebuie completate pentru fiecare situație în parte.

buletine selimbarevidenta populatiei selimbarinfiintare evidenta populatiei selimbar
Comments (0)
Add Comment