Serviciul de Poliție Locală Șelimbăr a fost înființat anul trecut. De atunci cei care activează pe această parte au reușit să elibereze cât de cât comuna de mașinile parcate ilegal sau de cele abandonate.
Primarul Marius Grecu spune că este mulțumit de activitatea Poliției Locale până acum. ”Siguranța pietonilor este primordială, astfel că am mers cu acest serviciu pe eliberarea trotuarelor de mașinile abandonate sau parcate neregulamentar. S-au dat și amenzi, dar mai puține, am încercat să mergem în principal pe sfaturi și avertismente”, spune primarul.
Serviciul Poliție locală Șelimbăr este nou, dar activitatea de până acum justifică înființarea. ”Sunt mulțumit de rezultate, dar ca la orice lucru nou se pot face îmbunătățiri”, spune Marius Grecu.