Într-o frumoasă duminică de toamnă am pornit în ospeție la Anicuța și Olimpiu Ogrean, veștemeni get-beget, care au avut ambiția să alcătuiască un muzeu al satului într-o anexă din curtea casei din Veștem, str. Hulpari nr. 93. De 5 ani încoace, colecția particulară a Anicuței Ogrean e pusă în valoare la loc de cinste, pricină de fală pentru orice veștemean și sursă nesecată de aduceri-aminte.
La intrare ne întâmpină Muma Anicuța, gătită în port tradițional, și ne urează bun venit. Admirăm războiul de țesut manual, o mașină de cusut Singer mecanică, icoana Maicii Domnului pe perete, înconjurată de tot felul de obiecte rezultate din împletituri și lucru manual. A doua încăpere e sala principală a muzeului. De la început, ne atrag privirile masa din mijlocul casei, gătită ca pentru a primi colindătorii, lavițele de la perete, doldora de haine vechi și împletituri, dar și patul bătrânesc, o întruchipare țărănească a somptuosului pat regal cu draperii.
Patul cel mare din casa cea bună e alcătuit din 9 perini, 3 covoare, cearșafuri, lepedeauă cu colț și înconjurat de draperiile românești țesute cu ițișoare și de „culmea” casei, țesută cu roșu pe o latură a camerei. Toate acestea compun patul de zestre la o familie de vază, mai cu stare. Starea era dată de hărnicie, de cât de țesătoare era gospodina.
De-o parte și de alta a patului stau mândri tinerii însurăței, două manechine (fecior și fată) îmbrăcate din creștet până-n tălpi cu straie românești. Portul veștemenesc bărbătesc e compus din pieptar (vechi peste 100 de ani), cămașă cusută cu „pumnași”, tricolor românesc (țesut de Muma), pantaloni („cioareci”) și ghete. Straița (traista) și plosca sunt alte două obiecte obligatorii dacă feciorul se face vornic la colindat sau la vreo nuntă.
Costumele populare femeiești sunt cusute cu velniță. Tinerele fete poartă vilituri și flori în jurul capului. Femeia măritată poartă năframă în cap, basma în jurul umerilor, iie, fustă și „șurțe” (cătrințe).
Pe peretele cu patul mai sunt etalate foi simple de copii, o cămașă cusută pe tipar, diferite alte costume populare, o icoană înconjurată de chindeu țesut în flori, un fus cu lână și alte câteva obiecte cu rost.
Pe peretele opus ne surprinde un tablou cu fotografii vechi cu oameni îmbrăcați în port popular. Printre aceștia, membrii ansamblului „Vestala”, coordonat de dna. Neghină, mândria satului!
În mijlocul casei se află masa împodobită cu o față de masă veche de peste o sută de ani, o iconiță care sfințește bucatele, și câte ceva de-ale gurii: cozonac, covrigi, rachiu. La un pahar de vorbă, aflăm de la familia Ogrean că ideea de a pune pe picioare un muzeu cu obiecte tradiționale și costume populare le-a venit mai demult și a crescut cu timpul, dar au reușit să o ducă la îndeplinire abia în urmă cu vreo 5 ani. Totul a început cu ideea de a aduna la un loc toate costumele populare uitate prin dulapuri și pe la rude. Obiectele sunt moștenire de familie: de la surori și frați, de la muma, de la neamuri…Când s-a făcut inaugurarea, acum 4-5 ani, a venit tot satul, s-a minunat de frumusețea acestui loc unde tradiția e vie, pe urmă a mai venit Grădinița și, încet-încet, muzeul a devenit un tărâm al copiilor, unde aceștia învățau colinde și meșteșugul împletitului. Privind la toate obiectele din vechime, fiecare cu povestea sa, „Muma” Anicuța Ogrean, ajunsă străbunică, deapănă amintiri din tinerețe.
În casa-muzeu construită pe locul unui fost adăpost de animale se află nu doar costume populare de toate felurile și mărimile, dar și obiecte folosite în producerea acestor straie românești: fus cu lână, roată de tors, capră, vârtelniță. Dintre toate, Războiul de țesut este cel mai mare și mai complex mecanism: o instalație din lemn, plină de fire și cadre, dinaintea căruia te așezi pe scaun și, cu răbdare și meșteșug, reușești să combini firele din care rezultă orice țesătură, fie că vorbim de cea pentru covoare, trăistuțe, draperii sau pentru fața de masă.
„E foarte greu la așa ceva de lucrat. Nu cred că mai există femei în sat care să știe să pornească un război de țesut manual – cele care au fost, aproape toate au murit, iar cele tinere nu știu. Urzești pe grape, din acelea de grapi pământul în câmp, pui trei una lângă alta, și urzeștipe ele… Cam 3-4 ceasuri înnod acolo”, mai povestește Anicuța Ogrean.
Mai demult muzeul familiei Ogrean a găzduit un grup de fete care învățau să țeasă la război, să „ștrâncănească”, să împletească. Au fost o vreme vreo 6 fete care încercau să deprindă arta războiului… de țesut! A funcționat acest atelier timp de vreo 3 ani, elevii se întâlneau de două ori pe săptămână, de la ora 16 la 18 după-amiaza. „Tinerilor le lipsește atenția și răbdarea. Au rămas câteva copile de clasa a șasea/a șaptea, care s-au ținut de treabă și chiar au câștigat și un concurs la Cisnădie. Mai există încă olimpiade de meșteșuguri tradiționale și alte concursuri. Șezătoarea era mai demult un mod de socializare prin muncă și lucru de mână. Oamenii se ajutau unii pe alții la clacă…”, își amintește dl. Olimpiu Ogrean.
Din mâinile vrednice ale mumei Anicuța au ieșit straițe (trăistuțe) făcute la războiul de țesut, covoare și preșuri în culori frumoase, fețe de masă, împletituri de pus pe perete și alte lucruri care bucură ochii și folosesc în viața de zi cu zi. Arta populară a avut întotdeauna o motivație practică, de aceea utilul și plăcutul se îmbină cu înțelepciune. Totul se face cu migală, îndemânare și răbdare, fiecare lucru cerând ceasuri și zile întregi de trudă. Fiecare piesă își are istoria ei. Anicuța Ogrean este pilda vie a zicalei că omul sfințește locul. Ea nu are altă odihnă de la muncile gospodărești, își găsește relaxarea în lucrul de mână, realizat cu talent, imaginație și satisfacție. Mintea lucrează, antrenată de lucrul mâinilor, iar sufletul se umple de liniște și de împlinirea a ceea ce lasă în urmă.
Pe lângă lucrurile nou apărute prin hărnicia Mumei, colecția muzeului mai cuprinde și alte obiecte: costume bărbătești românești din pânză țesută de casă, pieptare bătrânești vechi de peste 100 de ani, costume femeiești, foi, șurțe (cătrințe), fuste încrețite (port săliștenesc), dar și șerpare, laibăre, clopuri, chindeu țesut în flori în jurul tablourilor cu fotografii și amintiri. Lada, lavița lungă de 3 metri, cu rol de scaun dar și de dulap, leagănul de copilaș, preșurile țesute din lână sucită sau din fâșii de la alte materiale, desagi și străiți (traiste), plosca de vornic îmbrăcată în țesătură, farfurii vechi sau blide, față de masă veche de 100 de ani. Peste tot numai costume agățate de grinzi, tablouri, icoane și obiecte lucrate manual, covoare, lavițe, perini, traiste și multe altele, pe care vă lăsăm plăcerea de a le descoperi personal.
CUM ȘI CÂND SE POATE VIZITA MUZEUL?
Pentru vizitatorii veniți din alte părți, adresa la care trebuie să ajungă este: Familia Ogrean, sat Veștem (jud. Sibiu), str. Hulpari nr. 93.
„Oricând e deschis pentru a vizita colecția particulară a Anicuței Ogrean. Noi nu cerem taxă de vizitare, dar nici nu plătim intermediarilor. Oricine vine să ne viziteze este binevenit și bine tratat!”, concluzionează Olimpiu Ogrean, unul dintre cei mai conștiincioși fii ai satului Veștem.
Vrei să știi mereu ce se întâmplă în comunitate? Te ținem la curent cu tot ce e nou și important! Cu un simplu LIKE ești conectat la tot ce contează în Şelimbăr.