Lucrările de pe Brana, întrerupte. Termenul de finalizare s-a prelungit.

Mai mulți cititori „Ora de Șelimbăr” au trimis către redacție întrebări cu privire la aparenta sistare a lucrărilor la prelungirea străzii Pictor Nicolae Brana. Contactați în legătură cu acest subiect, reprezentanții firmei „S.C. PACONSTRUCT S.R.L.” ne-au confirmat că lucrările au fost temporar întrerupte din cauza unui cablu electric care trebuie mutat. Primăria Comunei Șelimbăr se va ocupa de relocarea cablului electric în următoarele zile. Ulterior acestei intervenții, firma constructoare va relua activitatea momentan întreruptă, nu mai târziu de începutul săptămânii viitoare. Deasemenea, ni s-a explicat că a fost turnată o rigolă metalică pe fundație de beton, care trebuie să se întărească vreme de 21 de zile, după care se va putea trece la realizarea patului de turnare din balast. Deși ar fi îmbucurător să se dea drumul circulației cât mai repede, constuctorii susțin că nu au încotro, există anumite termene și proceduri care trebuie respectate. Deasemenea, se speră ca și condițiile meteo să permită continuarea șantierului în aer liber. Termenul de finalizare a lucrărilor a fost prelungit prin act adițional până la finalul lunii iulie 2019.

Vrei să știi mereu ce se întâmplă în comunitate? Te ținem la curent cu tot ce e nou și important! Cu un simplu LIKE ești conectat la tot ce contează în Şelimbăr.

lucrariPictor Nicolae Branarampa Stefan cel Mareselimbarstrada branastrada brana selimbar
Comments (0)
Add Comment