Șelimbăreanul Liviu Scrob, ultimul fabricant de butoaie din lemn
Meserie altă dată profitabilă, astăzi dată uitării, dogăria este arta de a face un butoi din lemn natural pentru păstrarea vinului sau a țuicii. A mai rămas un singur om în zona Sibiului care să îi cunoască tainele și să o lucreze cu propriile-i mâini, de la aducerea lemnului din pădure, până la montarea cercurilor și finisarea butoiului.
La cei 53 de ani ai săi, șelimbăreanul Liviu Scrob și-a petrecut aproape jumătate din viață meșterind butoaie, pasiune pe care a dobândit-o de la socrul său. ”Pe el l-am văzut cum făcea butoaie, cum pregătea lemnul, mi-a plăcut foarte mult și am încercat și eu. M-am simțit bine când vedeam că din mâinile mele iese ceva frumos, ce poate fi folosit zeci și zeci de ani”, mărturisește meșterul dogar.
Pe vremuri, dogăritul era o activitate din care se puteau câștiga bani frumoși. Toamna, nu exista gospodărie în care să nu se facă țuica sau vinul casei, care trebuiau depozitate în butoaie de lemn, ca să își păstreze în timp calitățile. Așa că Liviu Scrob abia reușea să facă față cererii mari de butoaie. Pentru țuică era nevoie de butoaie din lemn de salcâm, iar pentru vin, din lemn de stejar. ”Mai nou au apărut butoaie din sticlă sau, mai rău, din plastic, dar nu e același lucru. Un vin bun se ține totdeauna în butoi de stejar. De acolo își ia și gustul, fiindcă lemnul are și tanină”, povestește făuritorul de butoaie.
Deși în ultimii ani bătrânii și gospodarii care făceau vin de-al casei s-au mai împuținat, iar alții preferă să cumpere butoaie ieftine din material sintetic, Liviu Scrob nu renunță la ideea că butoaiele din lemn sunt de neînlocuit. Pentru a-și asigura clienții, el scade din preț și se deplasează cu butoaiele în zonele vinicole ale țării.
Lemnul îmbătrânește ca vinul, cu timp și cu răgaz
Nimic nu este lăsat la întâmplare sau făcut ”pe repede înainte” în complexul proces de realizare a butoaielor adevărate, din lemn de pădure. Un butoi pe care ajungi să-l cumperi astăzi a fost început în urmă cu doi ani, prin tăierea lemnului din natură și punerea lui la uscat. Lemnul nu se poate lua oricând, ci numai toamna târziu, după ce seva a coborât din copaci, sau primăvara devreme, înainte ca aceasta să urce. După cei doi ani în care lemnul s-a uscat, urmează să fie tăiat, modelat, asamblat și ornamentat în 3-4 zile. Apoi este dus la vânzare, cu condiția găsirii doritorilor.
Într-o epocă în care vinul se face din pastilă și se toarnă în pahar de carton, pentru a fi consumat în regim de fast food, nu mulți mai au timpul și răbdarea să aștepte strugurii să se coacă și butoaiele să se învechească. Precum filosoful cinic Diogene și-a pus viața într-un butoi, iată că un om simplu și-a petrecut un sfert de veac înconjurat de butoaie, fără altă filosofie decât munca, dar lăsând lemnul și vinul să dezlege căile adevărului. Dacă îl veți întâlni pe Liviu Scrob pe stradă sau prin târg, ducând la vânzare niște lemne rotunjite și bine sunătoare, făcute de mâna lui, să nu treceți mai departe nepăsători. Ar putea fi ultima dată când vă veți mai întâlni cu acest meșteșug străvechi.