România exclude din programul Visa Waiver anunță Ministerul Afacerilor Externe

România a fost exclusă din programul Visa Waiver. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat că Departamentul de Securitate Naţională al SUA a luat această decizie.

Administraţia preşedintelui american, Donald Trump, a confirmat vineri retragerea României din programul american Visa Waiver, care facilitează călătoriile fără viză în Statele Unite, conform publicației Adevărul.

Reacția președintelui AUR, George Simion, nu s-a lăsat așteptată, acesta exprimând speranța că „vizele pentru SUA vor fi scoase în perioada următoare, imediat ce revenim la democraţie”. Simion a criticat sistemul, afirmând că „emisarii speciali ai lui Trump” sunt prezenți în România, referindu-se la observatorii americani pentru alegeri.

România, exlusă din programul Visa Waiver

Ministerul Afacerilor Externe a transmis că „România a luat la cunoştinţă cu regret” decizia Departamentului de Securitate Naţională al SUA de a exclude România din programul Visa Waiver. Această corecție este prevăzută în cadrul Acordului Visa Waiver, iar decizia a fost motivată de prioritățile americane în ceea ce privește protecția frontierelor și combaterea imigraţiei ilegale.

MAE a subliniat că România a îndeplinit toate cerințele legale necesare pentru a fi acceptată în program. „Decizia este însă una politică, la latitudinea autorităților americane și reflectă prioritățile administrației”, se menționează în comunicat. Cu toate acestea, România și SUA își mențin angajamentul de a întări cooperarea în toate domeniile, iar Guvernul României va continua demersurile pentru obținerea regimului de Visa Waiver.

Guvernul României a anunțat că va menține dialogul diplomatic cu SUA la cel mai înalt nivel pentru a se asigura că drepturile românilor sunt respectate. Executivul consideră, de asemenea, important ca partenerii americani să comunice detaliile tehnice care au dus la anularea temporară a accesului României în programul Visa Waiver pentru a putea pregăti răspunsuri adecvate.

Guvernul și-a exprimat disponibilitatea de a colabora cu administrația americană, menționând că alegerea unui nou președinte ar putea fi un moment cheie pentru reluarea demersurilor legate de programul Visa Waiver. „Cetățenii români merită tratament egal cu cel al cetățenilor altor state aliate care beneficiază de acces fără viză în SUA”, a conchis comunicatul.

Administrația americană suspendase pe termen nelimitat includerea României în programul Visa Waiver

Începând cu 25 martie, administraţia americană a anunţat revizuirea statutului României în cadrul programului Visa Waiver, ceea ce înseamnă că cetățenii români vor continua să aibă nevoie de viză pentru a călători în Statele Unite.

Conform Departamentului de Securitate Internă, „Guvernul SUA revizuiește recentele cerințe de securitate ale programului. În timpul acestei revizuiri, Statele Unite suspendă aplicarea Sistemului electronic de autorizare a călătoriilor (ESTA) pentru cetățenii români.” Această suspendare va rămâne în vigoare până la finalizarea revizuirii. Românii care doresc să călătorească în SUA în scopuri turistice sau de afaceri vor trebui să solicite o viză de neimigrant la o ambasadă sau consulat al Statelor Unite.

Amintim că, pe 10 ianuarie 2025, administraţia americană a anunțat oficial că România va fi inclusă în programul Visa Waiver, iar cetățenii români urmau să poată călători fără viză în SUA după 31 martie.

Primește știrile in timp real

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.