Accident rutier la Șelimbăr. Două persoane rănite după ce s-au răsturnat cu mașina
Un accident rutier a avut loc, luni, pe DN1 la Șelimbăr. Două persoane au ajuns la spital după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat pe marginea drumului.
Din primele cercetări efectuate a rezultat faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe un drum secundar din localitatea Șelimbăr, o femeie în vârstă de 29 de ani, din județul Brașov, a pătruns în drumul național, pe sensul Sibiu – Brașov, fără să acorde prioritate, moment în care, pentru a evita o coliziune, șoferul unui autoturism condus pe direcția amintită a virat brusc spre dreapta, răsturnându-se în afara carosabilului.
Conducătorul auto, un cetățean străin în vârstă de 58 de ani și pasagera din autoturismul condus de către acesta, o femeie în vârstă de 48 de ani, din Șura Mică au fost transportați la spital conștienți.
Echipajele medicale au preluat două victime, o femeie de 48 de ani, policontuzionată și un bărbat de 58 de ani cu atac de panică. Ambii au fost transportați la UPU Sibiu conștienți.” transmite Andreea Ștefan, purtător de cuvânt al ISU.