Sibian prins băut la volan, cu alcoolemie de peste unu la mie

Un bărbat de 42 de ani, din Avrig s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins pe strada Patrioților din Cisnădie sub influența alcoolului. În urma verificărilor, sibianul avea o alcoolemie de peste unu la mie.

”La data de 8 septembrie a.c., în jurul orei 13:55, pe str. Patrioților din Cisnădie, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Cisnădie au oprit un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 42 de ani, din Avrig. 

Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost însoțit la o unitate medicală unde acesta a refuzat recoltarea probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.” transmite IPJ Sibiu.

În baza celor constatate, polițiștii rutieri au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului și refuz de prelevare de probe biologice. 

Primește știrile in timp real

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.