VIDEO Fondatoarea corului Vestala din Veștem, cetățean de onoare la Șelimbăr – Maria Neghină: ”Mă simt onorată”

Profesoara Maria Neghină, fondatoarea Corului Vocal Vestala din Veștem, a devenit Cetățean de Onoare al comunei Șelimbăr. Distincția i-a fost acordată cu ocazia aniversării celor 700 de ani de la atestarea documentară a comunei Șelimbăr. 

Comuna Șelimbăr a aniversat 700 de ani de la prima atestare documentară și, cu această ocazie, într-un eveniment desfășurat la Shopping City, profesoara Maria Neghină, cea care a fondat Corul Vocal Vestala din Veștem în urmă cu 50 de ani, a primit titlul de „Cetățean de Onoare” al comunei Șelimbăr.

„Maria Neghina: Mamă și dascăl pentru zeci de generații. Vă mulțumim pentru tot ce ați făcut pentru noi”, a spus primarul comunei Șelimbăr, Marius Grecu. 

„Vă mulțumesc pentru că mi-ați apreciat activitatea cultural-artistică ce am depus-o timp de 50 de ani. Mă simt onorată că astăzi, la aniversarea celor 700 de ani de atestare documentară a comunei Șelimbăr, mi-ați decernat înalta distincție de Cetățean de Onoare al comunei Șelimbăr. Aș dori, deși nu sunt aici prezenți, să le mulțumesc tuturor veștemenilor care au fost alături de mine de-a lungul timpului și, în mod deosebit, doresc să le mulțumesc membrilor grupului vocal folcloric Vestala din satul Veștem cu care am colaborat timp de 50 de ani. Fără ei, eu nu aș fi fost astăzi aici. Mulțumesc și familiei mele care mi-a fost alături în orice moment. Doresc ca și în continuare tot împreună să mergem mai departe și să avem activități frumoase în cadrul comunei. Să nu uităm, pentru că tot vorbim de tradiții, de obiceiuri, mâine fiind sfânta sărbătoare a nașterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul să nu uităm să îmbrăcăm frumoasa ie românească”, a transmis Maria Neghină. 

Primește știrile in timp real

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.