Tânăr reținut la Poplaca pentru furt de telefoane – Prejudiciu de 1.000 de lei
Un tânăr de 19 ani, din Poplaca a fost reținut după ce a fost prins la furat de telefoane mobile.
”La data de 30 mai a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au reținut un tânăr în vârstă de 19 ani, din Poplaca, cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În fapt, tânărul este bănuit că, la data de 27 mai a.c., în jurul orei 15,00, ar fi pătruns fără drept într-un imobil de pe raza localității de domiciliu, de unde ar fi sustras două televizoare, prejudiciul creat ridicându-se la suma de 1.000 de lei.” transmite IPJ Sibiu.
În baza probatoriului administrat, polițiștii au luat măsura reținerii persoanei în cauză pentru 24 de ore, ulterior procurorul de caz dispunând aplicarea măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile,
Cercetările sunt continuate la nivelul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.