ITM Sibiu cu ochii pe firmele cu angajați temporari – Au fost aplicate amenzi de 16.000 de lei

În perioada 24.10- 28.10.2022 în cadrul Campaniei Naționale privind respectarea prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă de către agenții de muncă temporară, I.T.M. Sibiu a efectuat 22 de controale ce au vizat unități din județul Sibiu.

În urma controalelor efectuate s-au constatat deficiențe, pentru care s-au aplicat 14 sancțiuni, din care 12 avertismente și 2 amenzi contravenționale în valoare totală de 16000 lei și au fost dispuse 16 măsuri de remediere a deficiențelor constatate.

Obiectivele campaniei au vizat identificarea cazurilor de nerespectare a condiţiilor de funcţionare si a procedurii de înregistrare, de către persoanele juridice care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României ca agenţi de plasare a forţei de muncă în străinătate; identificarea cazurilor de plasare forţă de muncă efectuată fără respectarea condiţiei de a se constitui ca agent de plasare forţă de munca în străinătate (cod CAEN 7810) şi de a se înregistra la inspectoratul teritorial de muncă; conştientizarea agenţilor de plasare a forţei de muncă în străinătate faţă de obligativitatea respectării prevederilor legale în domeniul de referinţă; diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea de către agenţii de plasare a forţei de muncă a prevederilor legale în domeniu; creşterea gradului de conştientizare a agenţilor de muncă temporară în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale aplicabile; creşterea gradului de conştientizare, a utilizatorilor şi a salariaţilor temporari în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale aplicabile; diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea de către agenţii de muncă temporară şi a utilizatorilor a prevederilor legale în domeniul de referinţă; verificarea respectării de către agenţii de muncă temporară, care au obiect de activitate principală ”Activităţi de contractare, pe baze temporare, a personalului” – cod CAEN 7820, a prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă referitoare la: contractele de punere la dispoziţie, contractele de muncă temporară, registrul general de evidenţă a salariaţilor; garantarea unui nivel adecvat de protecţie salariaţilor detaşaţi în cadrul prestării de servicii transnaţionale, pentru lucrătorul pus la dispoziţie prin detaşare transnaţională de pe teritoriul României.

Precizăm că la nivelul județului Sibiu sunt înregistrați un număr de 27 de agenți de ocupare a forței de muncă, cu mențiunea că 2 dintre aceștia se află sub urmărire penală, iar un agent de plasare a forței de muncă a schimbat CAEN-ul și a solicitat inspectoratului teritorial de muncă Sibiu retragerea dovezii și eliminarea acestuia din lista agenților de plasare a forței de muncă.

„Munca temporară capătă o importanţă crescută în contextul pieţei europene a forţei de muncă, implicit și în țara noastră, iar ocuparea temporară a forţei de muncă oferă tinerilor posibilitatea de a dobândi experienţă, iar persoanelor care au rămas fără ocupație în acest moment, ocazia  reintegrării pe piața muncii.”

Primește știrile in timp real

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.