Trei din trei: CSC Șelimbăr lider în eșalonul secund – Antrenorul Eugen Beza – ”Înseamnă că merităm”

Sibienii de la CS Comunal Șelimbăr nu au drept de promovare, dar au maximum de puncte și ocupă prima poziție a clasamentului din Liga 2. Ei și-au continuat debutul fulminant de campionat, impunându-se cu 2-1 pe terenul Progresului Spartac.

Conduși la pauză, după reușita lui Giovanni Petcu (35), sibienii au întors meciul prin „dubla” lui Mircea Manole (67 și 83). Manole a sosit în această vară la Șelimbăr de la Unirea Dej, fiind golgheterul din sezonul trecut al clujenilor, relatează gsp.ro

„Sunt primele mele goluri la noua echipă. A fost un meci pe o căldură infernală cu o echipă bună de Liga 2, foarte ofensivă, pe un sintetic greu. Mă bucur că am avut puterea să întoarcem scorul, am arătat ca o echipă mare, ca un grup unit”, a spus la final atacantul de 23 de ani, crescut la Academia „Gheorghe Hagi”.

Antrenorul Eugen Beza transmite un mesaj jucătorilor săi: „Ne bucurăm, luăm fiecare meci în parte. Dacă suntem pe primul loc înseamnă că merităm.

Când o să vină momentul să pierdem, probabil, la fel, o să merităm. Nu ne facem visuri, ne bucurăm de fiecare meci și muncim pentru fiecare punct pe care-l avem”.

Șelimbăr nu are drept de promovare

Cu trei victorii din trei, Șelimbăr e prima în L2 datorită golaverajului. Asta în ciuda faptului că echipa nu are drept de promovare în Liga 1, din cauza faptului că societatea care administrează clubul e una de drept public.

Formația din Șelimbăr se află, alături de CSA Steaua, Baia Mare, Slatina și Dumbrăvița, printre cele cinci echipe ce nu au drept de promovare în prima ligă. Ele nu pot să avanseze în eșalonul superior fiindcă sunt societăți de drept public, nu de drept privat, deci ele nu pot să facă parte din Liga Profesionistă de Fotbal, conform legii.

După promovarea în Liga 2, Viitorul Șelimbăr a trecut la Consiliul Local al urbei și acum se numește CS Comunal 1599 Șelimbăr.

Primește știrile in timp real

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.