Șelimbărul ar putea deveni principalul furnizor de energie verde din județ – Proiect de peste 170 de milioane de euro

Primarul comunei Șelimbăr, Marius Grecu, susține că localitatea ar putea deveni unul din principalii furnizori de energie verde din județ, în urma accesării programului Horizon Europe al Uniunii Europene cu un proiect de peste 178 de milioane de euro.

”Am văzut această oportunitate, s-a realizat deja studiul de fezabilitate, urmează să fie aprobat în consiliul local și depus pentru accesarea programului Horizon Europe. Ar fi o șansă uriașă pentru comunitatea noastră, Șelimbărul ar putea deveni unul din principalii furnizori de energie verde din județ”, a declarat primarul Marius Grecu.

Proiectul prevede realizarea unui parc energetic fotovoltaic cu o capacitate instalată de 130 MW. În acest sens se vor folosi 260 de mii de panouri fotovoltaice, cu o capacitate de 500 W (formate dintr-un număr de 72 celule fotovoltaice, dispuse sub forma a 6 celule pe 12 rânduri). Aceste panouri transformă energia solară în energie electrică cu un randament de circa 18%.

Valoarea totală a cererii de finanțare este de 890,56 milioane lei, însă importanța lui este deosebită pentru mediu, se arată în Studiul de fezabilitate.

”Comuna Șelimbăr și-a propus să ocupe o poziție de furnizor de energie pe piața locală și regională a furnizorilor de energie electrică dintr-o sursă regenerabilă pe tehnologie fotovoltaică.nPrin darea în folosință a unui parc energetic fotovoltaic cu o putere instalată de 130 MW se are în vedere reducerea contribuției la reducerea emisiei în atmosferă a 100 de mii de tone de carbon anual, ceea ce va ajuta strategia României de a se alinia acordurilor de la Kyoto, privind reducerea emisiilor de carbon și limitarea efectului de seră”, se arată în studiu.

Odată finanțat, proiectul s-ar putea construi în maxim 36 de luni de la începerea lucrărilor.

Primește știrile in timp real

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.