Șofer din Sibiu beat la volan. S-a oprit cu mașina într-un stâlp

După ce s-a urcat băut la volan, un tânăr din Sibiu a ajuns cu autoturism într-un stâlp de pe strada Maramureșului. Șoferul a pierdut controlul volanului într-o curbă la dreapta.
”La data de 11 martie a.c., în jurul orei 01,00, în municipiul Sibiu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Maramureșului spre Șoseaua Alba Iulia, într-o curbă la dreapta, un sibian în vârstă de 26 de ani a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un stâlp. După producerea evenimentului, conducătorul auto a abandonat autoturismul și a plecat la domiciliu, ulterior, în jurul orei 02,20, fiind transportat la spital de către un prieten. ” a declarat Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.
Testarea șoferului cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,38 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, polițiștii Biroului Rutier Sibiu efectuează cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, respectiv părăsirea locului producerii accidentului fără încuviințarea polițiștilor.