„Femeia, creatoare de artă și frumos”, expoziție de publicații la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu
Luna martie aduce una dintre cele mai frumoase sărbători – Ziua Internațională a Femeii – celebrare a feminității și puterii feminine de a inspira, de a oferi iubire, încredere și sprijin.
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile cu finanțare din partea Consiliului Județean Sibiu, propune publicului, expoziția tematică „Femeia, creatoare de artă și frumos”. Din colecția Compartimentului Arte, bibliotecarii astriști au selectat volume tipărite și materiale audio-vizuale care ilustrează preocuparea și talentul celor pe care le sărbătorim cu prilejul zilei de 8 Martie.
Expoziția documentară dedicată femeii și feminității cuprinde o serie amplă de albume de pictură din creația artistică a unor importante personalități feminine care s-au afirmat în artele plastice din spațiul cultural autohton și internațional: Margareta Sterian, Ligia Podorean-Ekström, Helen de Silaghi Sirag, Doina Veturia Papp, Rodica Maniu, Trude Schullerus, Magdalena Rădulescu, Angela Tomaselli, Georgeta Grabovschi, Mihaela Carp, Berthe Morisot, Clara Peeters, Suzanne Valadon, Tamara de Lempicka, Frida Khalo.
În egală măsură, sunt prezentate numeroase lucrări biografice și autobiografice ale unor reprezentante ale muzicii, scenei dramatice, cinematografiei sau artelor plastice, volume care pun în valoare nu doar condiția creatorului de artă sau a afirmării în cariera artistică, ci oferă și relatări impresionante ale unor destine de excepție. Câteva dintre volumele expuse în foaierul bibliotecii sunt: „Edith Piaf. Fără iubire nu suntem nimic” de Jean-Dominique Brierre, „Clara Haskil” de Jérôme Spycket, „Callas. O viaţă” de Pierre-Jean Rémy, „Cortez” de Marius Constantinescu, „Clara Schumann. Viaţa la patru mîini” de Catherine Lépront, „Silvia Șerbescu. Prima noastră pianistă” de Lavinia Coman, „Frida Kahlo” de Christina Burrus, „Greta Garbo” de François Mauriac, Fritiof Billquist, Ecaterina Oproiu, „Femeia vieţii mele: Marlène” de Louis Bozon, „Tot ea… Becoming Meryl Streep” de Michael Schulman, „Adele: biografia” de Chas Newkey-Burden.
În cadrul expoziției sunt incluse, de asemenea, materiale audiovizuale, pe suport CD și DVD, care transpun performanțele unor cunoscute nume din sfera artistică românească și internațională, personalități care continuă să inspire și să bucure publicul de toate vârstele: mari interprete de muzică clasică, celebre cântărețe sau cantautoare de jazz, blues, soul, pop, dar și artiste faimoase ale marelui și micului ecran.
Tot cu prilejul celebrării Zilei Internaționale a Femeii, în cadrul Compartimentului Carte pentru Adulți sunt aduse mai aproape de public o serie de volume care ilustrează puterea femeilor de a schimba lumea. Se regăsesc aici biografii ale unor ilustre personalități feminine care s-au impus intelectual în sfera literară, artistică, politică și în diferite domenii ale științei, care au avut o influență importantă în dezvoltarea culturii universale și a societății de-a lungul timpului.
Expoziția tematică „Femeia, creatoare de artă și frumos” poate fi vizitată la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu (str. George Barițiu, nr. 7, foaier, parter), în perioada 7-11 martie 2022, în intervalul orar 8:00 – 20:00. Cei care doresc să consulte sau să împrumute publicațiile expuse sunt invitați să se adreseze bibliotecarilor de la Compartimentele Arte și Carte pentru Adulți.