Dosarul de omor de la ATI Sibiu – Procurorii nu au finalizat încă ancheta

iony kit

Acuzațiile de omor aduse medicilor de la ATI Covid din Sibiu de o fostă asistentă sunt investigate de procurori de la începutul lunii martie. Deși la acel moment spuneau că dosarul deschis in rem se va finaliza în câteva săptămâni, au trecut 4 luni și jumătate și nu a fost dată o soluție.

VEZI AICI ACUZAȚIILE GRAVE DE OMOR ADUSE MEDICILOR ATI 

Dosarul penal a fost deschis în data de 8 martie, după ce procurorii sibieni s-au autosesizat în urma informațiilor apărute în presă cu o zi înainte.

La final de martie Ioan Veștemean, prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu anunța că în câteva săptămâni cei care lucrează la anchetă vor veni cu o soluție. Atunci încă se așteptau listele cu personalul medical care lucra în ATI Covid. VEZI AICI CE S-A DECLARAT LA FINAL DE MARTIE

După aproximativ o lună, șeful procuraturii sibi9ene spunea că dosarul e departe de finalizare. Abia ce se începuseră audierile și nu era vorba despre câteva zeci de persoane cum s-a crezut inițial, ci de sute. Dar, din nou, se dădeau asigurări că luna viitoare, adică luna mai, acuzația de omor își va găsi o soluție. VEZI AICI LA CE SE LUCRA ÎN LUNA MAI ȘI CINE A FOST AUDIAT 

Au mai trecut două luni și jumătate de atunci, iar dosarul încă nu este finalizat. Se acordă un nou termen: undeva la începutul ui august. ”Colegul care se ocupă de dosar e în concediu vreo 3 săptămâni. I-am cerut ca atunci când se întoarce să dea o soluție în dosar cel puțin pentru omor. Pentru ucidere din culpă, unde intră reclamațiile aparținătorilor pacienților decedați, se va disjunge dosarul și probabil vor continua cercetările, pentru că sunt implicați mai mulți factori. Dar, pentru omor, sper să avem o soluție curând”, spune Ioan Veștemean în 13 iulie.

Primește știrile in timp real

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.