VIDEO Sediul primăriei Șelimbăr transformat în școală – Elevii vin la cursuri din 8 februarie

Sediul Primăriei Șelimbăr a fost transformat în școală pentru elevii comunei. Sediul a fost cedat Școlii Generale Mihai Viteazul la inițiativa primarului Marius Grecu la finalul anului trecut, iar acum s-au finalizat lucrările de amenajare. Elevii vor învăța în noile să li de clasă din 8 februarie.

S-au realizat aici nouă săli de clasă și i sală de sport și astfel sunt respectate condițiile de distanțare. ”Dragi locuitori ai comunei Șelimbăr, așa cum am promis, clădirea fostei primării a fost redată școlii. Începând cu data de 8 februarie, dacă situația pandemiei o va permite copiii se vor întoarce în noile săli de clasă nemaifiind nevoiți să funcționeze în două schimburi. În același timp, vreau să vă transmit că procedura de achiziție a tabletelor pentru cei 417 copii care învață în Școala Gimnazială Mihai Viteazu se apropie de sfârșit. Începând cu luna februarie dacă nu vor fi contestații la această procedură se vor distribui cele 417 tablete pentru copilașii noștri din Șelimbăr”, a anunțat primarul Marius Grecu.

Educația este o prioritate pentru Șelimbăr, spune edilul, explicând că în acest an se va da în folosință o grădiniță nouă și vor începe lucrările la o alta. ”În 2021 se vor finaliza lucrările la grădinița de pe strada Doamna Stanca și vor începe lucrările la grădinița din Cartierul Tineretului”, a mai anunțat Marius Grecu.

Primește știrile in timp real

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.