Misterul mirosurilor insuportabile din Șelimbăr a fost deslușit – A fost găsită sursa acestora

De aproape jumătate de an, șelimbărenilor le este greu să respire în comună. Iar asta din cauza mirosului insuportabil de fecale resimțit în aer. După atât amar de vreme, a fost identificată sursa acestuia.

În comuna Șelimbăr se poate respira cu greu din cauza mirosului insuportabil de fecale resimțit în aer. Cetățenii au făcut o petiție și nenumărate sesizări, însă nu au fost luate măsuri clare pentru a scăpa de această problemă. După cinci luni grele, a fost identificată, în sfârșit, sursa acestui miros.

Contactat de reporterii Ora de Șelimbăr, primarul comunei, Marius Grecu, a declarat să misterul provenienței mirosurilor a fost deslușit. „Sursa este deversarea stației de epurare în râul Cibin”, a declarat Grecu.

Fecale pe râu. Le-au văzut șelimbărenii
Mulți locuitori ai comunei au mărturisit că au văzut, în aceste luni mirositoare, fecale pe râul Cibin. În urmă cu o săptămână, o șelimbăreancă, Ioana Scăunaș, care este și inițiatoarea unei petiții ce face referire la mirosul neplăcut, a declarat că în viitorul apropiat va avea loc o întâlnire, sub forma unui protest, unde cetățenii își vor spune nemulțumirile. „La întâlnire vor veni oameni care pot confirma că au văzut fecale pe râu și care vor contrazice răspunsurile autorităților care sunt departe de adevăr. Eu, de exemplu, am intrat ieri dimineață în bucătărie și nu am putut să mănânc din cauza mirosului insuportabil. Mi s-a făcut rău, așa tare mirosea”, a spus Ioana Scăunaș, inițiatorul petiției și întâlnirii de la Șelimbăr.

Primarul Mariu Grecu, alături de șelimbăreni în cazul unui protest
Primarul comunei Șelimbăr, Marius Grecu, spune că este alături de șelimbăreni și îi susține în cazul unui protest legat de mirosul insuportabil de fecale resimțit de mai bine de cinci luni de zile. Detalii AICI.

 

Primește știrile in timp real

2 Comentarii
  1. Calin Trufelea spune

    E din nou o poveste, trista… Realitatea e ca se construieste mult in zona si canalizarea nu mai face fatza. Cu asemenea povesti nu se mai poate merge inainte. Ori daca Cibinul e infestat, ce se face pt. asta? Am gasit criminalul, stim unde este si? Ne-am relaxat, stim ca e in padure… Masuri? Zero… Acest Grecu ar trebui sa mai stea si pe la birou si sa se mai uite pe net de unde pot veni bani guvernamentali/europeni pt finantarea modernizarii retelei de canalizare. Frate, astia dorm, voi nu-i auziti cum sforaie? Grija mare pe ce puneti stampila la alegerile locale ca vine vara cu plus 35 grade si murim precum sobolanii…

  2. cititor spune

    Autorii dezastrului ecologic trebuie sa fie chemati in justitie, intr-o actiune penala pentru a raspunde pentru acest dezastru – da, este un DEZASTRU !” – si obligati la despagubiri de milioane de euro. Primaria Selimbar este obligata sa faca acest lucru si sa-si apere cetatenii. Nu de alta, dar vin alegerile iar cu acest dezastru si cu scandalul arhitectului sef nu prea vad sa mai castigati un mandat. ”…primarul comunei, Marius Grecu, a declarat să misterul provenienței mirosurilor a fost deslușit. „Sursa este deversarea stației de epurare în râul Cibin”, a declarat Grecu.” Chiar asa, domnule, abia acum ati aflat ? Praf in ochii cetatenilor platitori de taxe… Statia este pe teritoriul dv. Nu ati facut nimic aproape jumatate de an. Nu cumva sunteti complice, sau poate tainuitor ? Ca nu am sperante sa faceti ceva cat de curand.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.