Cod galben de ploi și vânt la Șelimbăr

Meteorologii au emis, luni, o avertizare de cod galben de ploi și vânt valabilă în Sibiu și alte 20 de județe.

Potrivit ANM, codul galben de instabilitate atmosferică intră în vigoare la ora 14.00 și este valabil până la ora 22.00.

Sunt vizate de atenționare județele Sibiu, Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Bistrița-Năsăud, Cluj, Mureș, Harghita, Hunedoara, Alba, Brașov, Covasna, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Bihor, Arad, Timiș și Caraș-Severin.

„Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, intensificări ale vântului, cu rafale în general de 55 – 70 km/h, iar temporar 80 – 90 km/h, vijelii, frecvente descărcări electrice și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și izolat 50…60 l/mp”, anunță ANM.

Meteorologii adaugă faptul că disconfortul termic se va menține ridicat în după-amiaza zilei de luni, cu precădere în regiunile sudice și sud-estice, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unităţi, iar temperaturile maxime se vor situa între 33 și 36 de grade.

Primește știrile in timp real

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.