VIDEO – Firma care repară stadionul Municipal al Sibiului vrea încă o amânare a lucrărilor. Primăria refuză păsuirea

Lucrările la stadionul Municipal din Sibiu au șanse mici să se termine în 15 martie. SC Construcții SA, firma care ar fi trebuit să modernizeze cea mai mare arenă sportivă a județului a cerut o nouă amânare pentru finalizarea lucrărilor. Primarul Sibiului, Astrid Fodor, spune că rezilierea contractului nu este cea mai bună soluție.

Primarul Astrid Fodor a anunțat că lucrările la stadionul municipal nu vor fi finalizate în data de 15 martie, cel mai recent termen cerut de firma constructoare. Aceasta a cerut din nou o amânare de câteva săptămâni. ”Așa lucrează ei. Cer amânări peste amânări. Noi aplicăm sancțiunile prevăzute în contract, ei plătesc penalizări pentru fiecare zi de amânare, li se retrag sumele din facturi. Dar asta văd că nu îi împiedică”, spune primarul Fodor.

Astrid Fodor spune că rezilierea contractului cu SC Construcții SA nu este o soluție. ”Rezilierea nu o luăm în calcul pentru că ei vor deschide apoi proces, nu pentru că au șanse de câștig, dar pentru a încurca alți constructori. Apoi va trebui reluată procedura, e complicat. Contractul ăsta o să se termine și doamne ajută!”

Conferință de presă, primarul Sibiului – Astrid Fodor. Citește stirile zilei pe www.oradesibiu.ro www.orademedias.ro și www.oradeselimbar.ro

Publicată de Ora de Sibiu pe Marţi, 5 martie 2019

Pe de altă parte însă, primarul Fodor spune că până la încheierea campionatului echipa sibiană va putea juca totuși pe teren propriu. ”Vom porni procedura de achiziție pentru gazon și atunci se va putea juca. Asta se va întâmpla zilele următoare, iar până la încheierea campionatului se va putea juca aici”, să asigurări Astrid Fodor.

Primește știrile in timp real

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.