Cod galben de vreme rea în mai multe județe – Este vizat și sudul Sibiului

Meteorologii au emis un nou cod galben de vreme rea. Începând cu vineri, ora 14, și până sâmbătă, ora 14, în mai mult de jumătate din țară, în zonele montane, va ninge și va bate vântul. 

În zona Munților Banatului, în Carpații Meridionali și Carpații de Curbură vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare și se vor acumula cantități de 15…25 l/mp și izolat peste 35 l/mp. În zona înaltă stratul de zăpadă nou depus va fi consistent, iar vântul va avea intensificări cu rafale de 65…70 km/h, viscolind și troienind zăpada.

Fenomene și zone vizate: polei pe arii extinse în Muntenia, local în Oltenia și în jumătatea de sud a Moldovei; ploi însemnate cantitativ în nordul Olteniei și al Munteniei; intensificări ale vântului

În regiunile sudice și sud-estice temporar vor fi precipitații, predominant ploi, iar vântul va avea intensificări, cu rafale de 55…60 km/h și izolat 70 km/h.

Vor fi depuneri de polei pe arii extinse în Muntenia, local în Oltenia și în jumătatea de sud a Moldovei.
În nordul Olteniei și al Munteniei, cantitățile de apă vor fi în general de 20…30 l/mp, determinând topirea stratului de zăpadă.

Primește știrile in timp real

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.